Profesorul universitar doctor TRAIAN I. CREŢU s-a născut in satul Traniş, comuna Năpradea, judeţul Sălaj, la 10 iulie 1937, într-o familie de ţărani.

A început şcoala primară în anul 1944, în satul Traniş. După absolvirea a patru clase, a continuat clasele V-VIII în satul Someş - Guruslău, aflat la 3 km, deoarece în satul Traniş nu existau decât patru clase primare.

În anul 1951 a intrat prin concurs în clasa a VIII-a la liceul teoretic din Zalău. În anul 1954, absolvind liceul din Zalău, intră prin concurs la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii "Victor Babeş" din Cluj. Este repartizat la secţia Fizică. În februarie 1956 este trimis pentru continuarea studiilor la Institutul Politehnic M. I. Kalinin din Leningrad, Facultatea de Fizică şi Mecanică, secţia Fizică nucleară experimentală.

A început munca de cercetare ştiinţifică încă din facultate, unde în cadrul cercului ştiinţific studenţesc s-a ocupat de determinarea anizotropiei spaţiale a distribuţiei particulelor nucleare obţinute în urma interacţiunii directe cu nucleonii de energie E > 100 MeV. Studiind distribuţia particulelor alfa obţinute în urma bombardării atomilor de Ag şi Br, din emulsiile nucleare, cu protoni de energie E = 660 MeV, a ajuns la concluzia că părerea existentă anterior în literatură, după care aceste particule ar trebui să fie emise în direcţia fasciculului de protoni, nu este total corectă, deoarece după cercetările efectuate, cel puţin 30% din aceste particule se emit în sens invers.

În cadrul lucrării de diplomă, a efectuat măsuri asupra polarizării radiaţiei gamma emisă prin excitaţia coulombiană a nivelului de energie 323 KeV în nucleele de 51V. Aceste experienţe au fost efectuate în cadrul laboratorului "Ciclotron" din Institutul Fizico-tehnic ,,A. F. Joffe" din Leningrad. Rezultatele obţinute au constituit obiectul unui referat prezentat la o sesiune a cercurilor ştiinţifice studenţeşti.

La 1 martie 1961 este repartizat ca preparator şi apoi ca asistent la catedra Structura materiei, Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii din Bucureşti. În semestrul al II-lea al anului universitar 1960-1961 a condus seminarii şi lucrări de laborator la cursul "Utilizarea izotopilor radioactivi", la disciplina "Utilizarea izotopilor", cursuri organizate de Comitetul de Energie Nucleară, precum şi seminarii şi lucrări de laborator la cursul de "Fizică atomică". În anul universitar 1961-1962 a condus pe lângă seminariile şi lucrările de laborator la cursul de "Fizică atomică" - şi un seminar la cursul "Teoria acceleratorilor".

În calitate de asistent la Universitatea din Bucureşti s-a ocupat de lucrările de laborator ale cursului de "Fizică atomică", iar după aceea, fiind delegat să predea cursul de "Metode experimentale în fizica nucleară" s-a ocupat de amenajarea unui laborator pentru acest curs, reuşind să realizeze un număr de 11 lucrări de laborator pentru studenţi.

La Universitatea din Bucureşti s-a ocupat de studiul proprietăţilor de funcţionare a detectorilor de radiaţii nucleare şi, în mod special, de detectorii cu scântei. Într-o lucrare efectuată în acest sens, a studiat dependenţa caracteristicii de lucru a unui contor alfa cu scântei de rezistenţe de sarcină şi valoarea volumului efectiv. A găsit că există o valoare a rezistentei de sarcină pentru care palierul caracteristicii de lucru a contorului are un minimum, iar lăţimea volumului efectiv este de aproximativ două ori mai mare decât diametrul firului folosit. De asemenea, în cazul contorilor cu mai multe fire aflate sub înaltă tensiune, a studiat interacţiunea dintre fire.

În octombrie 1962 este trimis la aspirantură în Republica Democrată Germană. După un curs de pregătire de limba germană, în cadrul Institutului "Herder" din Leipzig, este repartizat ca doctorand la Universitatea tehnică din Dresda, Facultatea de Matematică şi ştiinţele Naturii, fiind detaşat pentru a lucra experimental la Institutul central de cercetări nucleare de la Rossendorf (lângă Dresda). Aici a lucrat până la 21 octombrie 1965, când a susţinut teza de doctorat "Cercetări asupra nivelelor energetice ale nucleelor din domeniul de masă 80 ≤ A ≤ 110" şi examenele programate, obţinând titlul de doctor în ştiinţele naturii (doctor Rer. Nat), cu calificativul maxim, Excepţional (summa cum laudae).

Timp de aproape 3 ani a efectuat lucrări asupra structurilor nucleului, reuşind să clarifice scheme de nivele energetice pentru un număr de nuclee din domeniul de masă 80 ≤ A ≤ 110. În aceste lucrări s-a ocupat de stabilirea experimentală şi interpretarea teoretică a nivelelor energetice nucleare şi a caracteristicilor acestora (spin, paritate, energie etc.), privind izotopii ¹⁵³Gd, ¹⁰¹Tc, ^95mMo, ⁹¹Mo, ^91mMo, ⁹⁷Tc şi ¹⁰¹Mo. Aceste nuclee radioactive le-a obţinut la ciclotronul şi reactorul din Institutul Central de Cercetări Nucleare Rossendorf, precum şi la betatronul de la Institutul Fizico-tehnic al Universităţii "F. Schiller" din Jena (Germania).

În spectrul gamma al nuclidului ¹⁵³Gd a descoperit o nouă tranziţie de energie, 173 KeV. Măsurând probabilitatea de captură electronică de pe păturile K şi L în tranziţia pe nivelul 173 KeV a nuclidului ¹⁵³Eu, a determinat prima dată energia de tranziţie pe acest nivel ca fiind egală cu 67,3 KeV. Rezultatele acestor cercetări au fost prezentate la o conferinţă de spectroscopie nucleară din Cracovia (Polonia), 1964.

Cu ajutorul unui spectrometru de scintilaţie şi a unei aparaturi de coincidenţă bidimensională cu 2048 de canale, a studiat dezintegrarea nuclidului ¹⁰¹Tc. A găsit o nouă tranziţie gamma de energie, 635 KeV, şi a determinat intensităţile relative ale tranziţiilor, fixând schema de dezintegrare a ¹⁰¹Tc.

Studiind dezintegrarea ⁹⁹Mo, a determinat în coincidenţă cu tranziţia gamma de 370 KeV, care era deja cunoscută, două noi tranziţii, de energie 410 şi 620 KeV. Măsurând coincidenţa între tranziţiile de 950 şi 191 KeV, a fixat nivelul energetic 1131 KeV în ⁹⁹Tc. De asemenea, din măsurătorile de coincidenţă beta-gamma, a determinat o nouă tranziţie beta de 245 KeV. A propus o nouă schemă de dezintegrare a nuclidului ⁹⁹Mo.

Două tranziţii gamma noi, de energie 970 şi 1630 KeV, le-a determinat studiind dezintegrarea nuclidului ^95mTc. Măsurând, printr-o metodă specială - formarea de perechi – spectrul beta plus, rezultat în urma dezintegrării nuclidului ^95mTc, a găsit pentru prima dată că această radiaţie pozitronică are două componente de energii maxime (700 + 10) KeV şi (492 ± 10) KeV. Intensităţile relative ale radiaţiilor gamma au fost determinate măsurând spectrul gamma şi coincidenţele între electronii de conversie şi radiaţii gamma. Din aceste date şi din măsurarea spectrului electronilor de conversie s-au calculat coeficienţii de conversie pentru tranziţiile în ⁹⁵Mo.

Din cauza timpului de înjumătăţire foarte mic, schemele de dezintegrare a ⁹¹Mo şi ^91mMo nu au putut fi studiate corespunzător în lucrările anterioare. Posedând aparatura de coincidenţă bidimenisonală cu 2048 de canale plasată în imediata apropiere a betatronului din Jena, a reuşit să precizeze schemele de dezintegrare ale acestor nuclizi. În cazul dezintegrării ⁹¹Mo a determinat trei tranziţii garnma noi, de energii 800, 1040, 1600 KeV, în coincidenţă cu radiaţia gamma de anihilare 511 KeV. De asemenea, a determinat timpul de înjumătăţire al ⁹¹Mo ca fiind T1/2 = (16,7 + 0,2) minute, iar al ^91mMo T1/2 = (60+2) secunde.

Cu ajutorul unui spectrometru de scintilaţie şi al contorilor proporţionali, a fost studiată dezintegrarea izotopului ⁹⁷Ru. În urma acestui studiu s-au determinat trei tranziţii gamma noi, de energii 460, 670 şi 780 KeV. În scopul ordonării acestor tranziţii în schema de nivele s-au introdus două nivele noi, de energie 786 şi 995 KeV. S-a determinat pentru prima dată intensităţile relative ale tranziţiilor gamma. De asemenea, s-a determinat pentru prima dată energia de tranziţie, adică diferenţa de masă ⁹⁷Ru - ⁹⁷Tc, găsindu-se valoarea Q=1050 KeV. Dintr-o sistematică a energiilor de tranziţie în acest domeniu se preconiza Q= (1010 + 30) KeV.

Dezintegrarea ¹⁰¹Mo în ¹⁰¹Tc a fost studiată cu un spectrometru gamma de scintilaţie şi cu un spectrometru de perechi. Măsurarea spectrului de perechi a indicat prezenţa unor tranziţii gamma noi, de energii 1800, 1890 şi 2160 KeV. Din înregistrarea coincidenţelor gamma – gamma, s-a dedus existenţa unui nivel energetic nou, la 2270 KeV.

La 1 decembrie 1965, după ce s-a întors de la doctorat din Republica Democrată Germană, a fost repartizat ca şef de lucrări la catedra de Fizică II a Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din I.P.B.. În anul universitar 1965 - 1966 a predat cursul de Fizică la anul II, Facultatea de Chimie Industrială. Începând din anul universitar 1966 - 1967 a predat cursuri de Fizică la diferite secţii ale Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii. În februarie 1970 a fost confirmat, prin concurs, în funcţia de conferenţiar la catedra de Fizică II, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii.

În cadrul laboratorului catedrei de Fizică II din I.P.B., a avut unele preocupări privind utilizarea izotopilor radioactivi în scopul măsurării vâscozităţii diferitelor lichide. În acest sens, împreună cu un grup de fizicieni din cadrul catedrei, a reuşit să dezvolte o metodică de măsurare şi o aparatură cu ajutorul căreia se poate măsura vâscozitatea diferitelor substanţe până la temperatura de aproximativ 1000 C⁰. S-a efectuat şi o lucrare teoretică privind calculul intensităţii radiaţiei beta retroîmprăştiate, considerând că interacţiunea dintre particulele beta incidente şi material este de tip Mott-Massey. Rezultatele obţinute pe baza acestui calcul au condus la dependenţe ale vitezei de numărare de Z şi de grosimea d a materialului, puse deja în evidenţă experimental. Acest fapt a indicat că forma de interacţiune este corectă.