S-a ocupat şi de studiul experimental al efectului Sumoto. În anul 1956 savantul japonez Sumoto a descoperit că dacă într-un dielectric lichid se introduc doi electrozi între care avem o diferenţă de potenţial de câţiva kilovolţi, dielectricul se ridică pe electrozi sub forma unui manşon. Cauzele acestui fenomen nu erau încă pe deplin elucidate. În laboratorul catedrei s-au realizat condiţiile de cercetare ale acestui fenomen, cercetări care au fost apoi continuate în cadrul Institutului de Metrologie, unde s-a folosit o cameră de climatizare. În laboratorul de tehnică nucleară s-a realizat o aparatură pentru urmărirea concentraţiei radioactivităţii în atmosferă, aceste măsurări efectuându-se în cadrul laboratorului din anul 1968.

În colaborare cu un colectiv de la reactorul I.F.A., s-a ocupat de unele probleme privind analiza prin activare cu neutroni termici a elementelor urmă.

În mod special s-a ocupat de posibilitatea utilizării acestei metode de analiză, pentru a putea indica probabilitatea apartenenţei unor probe de păr unei persoane anume. S-a elaborat o metodă teoretică de calcul, în acest sens existând deja un material experimental suficient de vast (efectuat în S.U.A.) care indică posibilitatea existenţei unor căi de identificare a unei persoane după firele de păr lăsate ca urmă. Calculele teoretice efectuate de colectivul catedrei indică posibilitatea stabilirii probabilităţii de apartenenţă şi distingibilitate.

De asemenea, s-a ocupat de posibilitatea mai largă de utilizare a acestei metode în medicină şi biologie. A intenţionat să studieze conţinutul As în ţigări, deoarece se stabilise deja că acest element are un mare rol în apariţia cancerului. În S.U.A., studiindu-se acest conţinut în ţigări, s-a ajuns la 1ppm în 1960, faţă de 50-60 ppm în 1950.

Începând din anul 1970, împreună cu un colectiv de la I.F.A. şi cu asistentul Gh. Macarie (la acea dată) de la catedră, a început să se ocupe de aspectele teoretice ale dezintegrării beta şi în special de modul în care calculele teoretice ale observabilelor dezintegrării beta (energie maximă, forma spectrului, corelaţii beta - gamma etc.) coincid cu cele experimentale. În acest sens, problema fundamentală este calculul elementelor de matrice ale tranzaţiilor beta, utilizându-se diferite formalisme ale dezintegrării beta, precum şi diferite aspecte privind teoria nucleului. S-a constatat că. prezenţa unui termen de tip Coriolis în hamiltonianul nuclear poate conduce la apropieri sensibile între datele experimentale şi cele teoretice. De asemenea, elementele de matrice (de corecţie) pot avea influenţe mari asupra observabilelor dezintegrării beta. La început aceste efecte au fost studiate în diferite feluri la dezintegrarea beta a nucleelor ¹⁵⁵Eu şi ¹⁵⁵Gd.

S-a ocupat şi de stabilirea factorilor de formă ai tranziţiilor beta între stările descrise de interacţiunea cvasiparticulă-fonon,deoarece prezenţa acestei interacţiuni poate conduce la efecte importante comparativ cu cazul când stările nucleare sunt considerate ca stări de o singură cvasiparticulă. Într-o serie de tranziţii beta pernise de tipul ΔJ =0,1 şi ΔΠ =+1, a constatat experimental valori foarte mari ale log ft, fiind cu aproximativ două ordine de mărime mai mari decât în cazurile obişnuite. În aceste cazuri ar putea juca un rol esenţial polarizarea de spin a mediului nuclear. În acest sens a fost efectuată o lucrare privind calculul efectelor polarizării de spin a miezului nuclear asupra probabilităţii tranziţiilor beta permise cu ΔN =2. Au fost studiate, de asemenea, tranziţiile beta la dezintegrarea ¹⁶¹Tb, ¹⁶⁷Ho, ¹⁷⁰Tu, ¹⁸⁸Re. S-a constatat că rezultatele obţinute din calculul efectuat de colectivul prof. univ. dr. Traian Creţu sunt foarte apropiate de cele obţinute experimental. Aceasta înseamnă că formalismul beta existent şi cu corecţiile corespunzătoare ce decurg din diferitele aspecte ale teoriei nucleului permit descrierea corectă a observabilelor dezintegrării beta. Studiul dezintegrării beta la nucleele ¹⁸⁶Re şi ¹⁸⁸Re a fost făcut în cadrul unui contract de cercetare ştiinţifică cu Institutul de Fizică Atomică.

În perioada 1975 – 1977, a fost detaşat să lucreze ca cercetător ştiinţific principal în cadrul Institutului Unificat de Cercetări Nucleare Dubna - U.R.S.S..

În acest timp s-a ocupat de aspectele experimentale şi teoretice ale dezintegrării beta, în cadrul laboratorului de probleme nucleare. Aici, împreună cu colectivul din care făcea parte, a întâmpinat o serie de greutăţi legate de faptul că în laborator exista încă din anul 1970 un spectrometru beta magnetic cumpărat din R. P. Polonă cu mai mult de 150 de mii de ruble, ale cărui caracteristici fizice, pentru a-l face apt de aplicaţii în diferite cercetări, nu erau cunoscute. Acest lucru a suscitat multe discuţii în diferite seminarii şi timp de 5 ani nu au fost admise spre publicare lucrările efectuate la acest aparat costisitor şi ca preţ de cumpărare şi ca exploatare. Neîncrederea seminariilor în rezultatele obţinute era îndreptăţită întrucât pe plan mondial au apărut o serie de lucrări de prestigiu care arătau că rezultatele experimentale obţinute cu ajutorul spectrometrelor beta magnetice includ şi diferite efecte de aparatură.

Împreună cu asistentul Gh. Macarie a primit sarcina să se ocupe de această problemă. După o documentare de 3 - 4 luni s-au început cercetările metodice legate de spectrometrul magnetic ST-2. Au fost studiaţi toţi factorii care ar putea conduce la distorsionarea spectrelor beta măsurate cu ajutorul acestui spectrometru. Cercetările efectuate au reuşit să explice cauza divergenţelor între datele experimentale obţinute la diferite spectrometre beta. A subliniat că obţinerea de date certe asupra energiei maxime, a formei spectrului beta etc. prezintă mare interes pentru elucidarea unor probleme privind formalismul dezintegrării beta în general, precum şi ale teoriei nucleului. S-a efectuat un program complex de prelucrare a spectrelor beta obţinute la spectrometrul ST-2, cu introducerea tuturor corecţiilor rezultate din cercetările efectuate. S-a constatat că apar distorsiuni în special datorită efectului de retroîmprăştiere în suportul sursei şi din cauză că nu se ţine seama de funcţia corectă de răspuns a spectrometrului. Se consideră că funcţia de răspuns a unui spectrometru beta magnetic este o distribuţie gaussiană cu lărgimea dependentă de rezoluţie.

Colectivul a arătat că, datorită efectelor de împrăştiere în spectrometru, apare o distribuţie exponenţială suplimentară, care poate duce la distorsionarea spectrului măsurat. S-a reuşit să se obţină forma analitică a funcţiei de răspuns a spectrometrului şi să se elaboreze un program de calcul pentru corecţiile corespunzătoare. Asupra rezultatelor obţinute s-a prezentat un referat în cadrul Comitetului de Structura Nucleului, cu participarea reprezentanţilor ţărilor membre, care a avut loc în noiembrie 1976 la Dubna. Luările de cuvânt în cadrul comitetului au fost extrem de pozitive, iar prof. dr. docent K. Ya. Gromov, şeful secţiei de spectroscopie nucleară, a apreciat că o serie de corecţii introduse de colectivul din care făcea parte prof. univ. dr. Traian Creţu, şi în special cea legată de forma liniei, sunt noutăţi pe plan mondial. Pentru munca depusă în acest sens a fost premiat de către laboratorul de probleme nucleare şi pus la panoul cercetătorilor fruntaşi din cadrul I.U.C.N. - Dubna.

A fost prezentat un referat asupra rezultatelor obţinute şi în cadrul colectivului de catedră din decembrie 1977.

În afară de cercetările cu caracter metodic privind modul de utilizare a spectrometrului ST-2 în cadrul I.U.C.N. - Dubna, au fost efectuate o serie de cercetări privind dezintegrarea beta a unui număr de nuclee radioactive. S-a stabilit pentru prima dată energia maximă şi intensitatea tranziţiei beta plus ^l7lLu. S-a stabilit că aspectul pozitronic emis de nuclidul ¹⁷¹Lu constă dintr-o singură componentă cu energia maximă E = (362+3) KeV. Intensitatea pozitronilor este de (8,7 + 1,2) 10^-3% faţă de dezintegrarea prin captură electronică. S-a determinat diferenţa de masă ¹⁷¹Lu - ¹⁷¹Yb ca fiind (1479 + 3) KeV. Valoarea experimentală log ft pentru tranziţia beta 7/2 + (404) -> 7/2 [633] a fost găsită 8,0 ± 0,1. Prin calculul elementelor de matrice s-au obţinut pentru unele deformări ale nucleului valori log ft în concordanţă cu valoarea experimentală.

S-a măsurat spectrul pozitronic al nuclidului ¹⁶⁹Lu, rezolvându-se unele discordanţe privind această dezintegrare existente în literatură. Spectrul pozitronic măsurat şi prelucrat de colectivul din care făcea parte prof. univ. dr. Traian Creţu constă din patru componente, pentru care s-au stabilit energiile maxime şi intensităţile relative. De asemenea, s-au determinat valorile log ft pentru aceste tranziţii.

În spectrul pozitronic obţinut prin dezintegrarea ¹⁵³Tb au fost găsite patru componente pentru care s-au stabilit energiile maxime şi intensităţile respective. S-a stabilit diferenţa de masă ¹⁵³Tb - ¹⁵³Gd. S-a stabilit schema de nivele a ¹⁵³Gd în domeniul de energie < 320 KeV. Pentru prima dată a fost efectuată măsurarea directă a spectrului de pozitroni a ¹⁵³Dy.

S-a stabilit, cu o bună precizie, diferenţa de masă ¹⁶⁷Yb – ¹⁶⁷Tu. În cazul dezintegrării pozitronice a ¹⁶⁷Yb s-a obţinut un spectru cu o singură componentă. S-a stabilit valoarea experimentală log ft pentru această tranziţie şi valoarea teoretică, utilizând potenţialul nuclear Woods-Saxon.

Măsurarea spectrului de pozitroni a ¹⁵¹Tb în cadrul laboratorului de probleme nucleare din I.U.C.N. - Dubna şi a spectrului de coincidenţă E_e-β+ în cadrul Institutului de Fizică Nucleară din Cracovia a permis măsurarea diferenţei de masă ¹⁵¹Tb-¹⁵¹Gd, precum şi stabilirea nivelelor energetice a ¹⁵¹Gd.

Pe baza programului de analiză a spectrelor beta interzise, elaborat de colectivul profesorului, s-a analizat spectrul beta obţinut prin dezintegrarea ¹³⁷CS. A fost stabilită dependenţa de energie a factorului de formă al spectrului S_e(E) pentru tranziţia interzisă de ordinul II ΔJ =2, ΔΠ = ±l. Dependenţa de energie a factorului de formă a spectrului prezintă mare importanţă pentru astfel de tranziţii din punct de vedere teoretic, deoarece această dependenţă este influenţată sensibil de structura stărilor nucleare între care are loc tranziţia respectivă. Dependenţa S_e(E) obţinută de colectiv este în bună concordanţă cu dependenţa teoretică obţinută prin aplicarea modelului nuclear în pături în cazul nucleului ¹³⁷Cs.

Lucrările efectuate la Dubna au fost trimise spre publicare în diferite reviste de specialitate. Toate aceste lucrări au fost prezentate sub formă de referate la a 26-a şi a 27-a Conferinţă Unională de Structura Nucleului şi Spectroscopie Nucleară care au avut loc la Baku (1976) şi respectiv la Taşchent (1977). La Conferinţa de la Taşchent s-a prezentat un referat de sinteză privind lucrările elaborate de colectivul profesorului efectuate la Dubna. Luările de cuvânt în cadrul Conferinţei au subliniat importanţa acestor lucrări şi în special rigurozitatea manifestată în măsurarea şi prelucrarea spectrelor beta.